joi, 27 noiembrie 2014

HTC One mini sau Galaxy S4 mini ?

   
   HTC One mini se prezinta pe piata ca un model relativ nou. Cât de bun este însă faţă de Samsung Galaxy S4 mini, principalul concurent? 

    HTC speră că succesul atins de One o va ajuta şi cu noul telefon. Situaţia financiară a taiwanezilor nu este prea bună, dar HTC One mini ar putea fi o altă reuşită. 

    Are un corp din metal, un design apreciat de mai toată lumea încă de la HTC One şi oferă Android 4.2 Jelly Bean cu interfaţa creată de HTC. 

    Mai jos este o analiză pe punctele forte şi punctele slabe în faţa Samsung Galaxy S4 mini. 

    Egalitate Ambele telefoane au un ecran de 4,3 inci şi dispun de conectivitate 4G/LTE. Procesorul este un Qualcomm Snapdragon 400 cu o diferenţă în frecvenţa de funcţionare la Galaxy S4 mini. 



    Samsung a preferat ca telefonul său să consume puţin mai mult, dar să se asigure că poate duce toate funcţiile suplimentare pe care le-a implementat. Ambele telefoane rulează Android 4.2 Jelly Bean, cea mai nouă versiune oferită de Google. 
    


    Un punct comun este că ambele companii oferă o interfaţă proprie, Sense 5, respectiv TouchWiz, dar nu sunt deloc similare în funcţionalitate. HTC a preferat un flux de informaţii uşor de urmărit de către utilizator (Blink Feed), pe când Samsung doar a înfrumuseţat ceea ce Google deja oferă şi a mai adăugat o pleiadă de funcţii, cum ar fi Smart Stay care îţi urmăreşte privirea.

    Desigur, dacă mai pot fi trecute drept similarităţi, ambele telefoane dispun de accelerometru, giroscop, senzor de proximitate, senzor de luminozitate, port microUSB şi mufă de 3,5mm pentru căşti.

     Bateriile sunt apropiate, HTC One mini are una de 1.800 mAh, pe când Galaxy S4 mini oferă 1.900 mAh. Dar şi procesorul este tactat la o frecvenţă mai mare, astfel că ajung la o egalitate. 

    Diferenţe în favoarea HTC One mini 

    HTC One mini are un ecran cu o rezoluţie mai bună. Este HD la 1.280x720 pixeli Super LCD, pe când Galaxy S4 mini a rămas la qHD 960x540 pixeli AMOLED.

    HTC a gândit foarte bine aici, ecranul este componenta cu care utilizatorul interacţionează cel mai des, astfel că dacă e foarte bun, per total telefonul va părea foarte bun.  

    HTC One mini are un spaţiu de stocare mai mare, 16GB faţă de 8GB. În plus, deşi nu ar părea la prima vedere un avantaj, are o cameră de 4 megapixeli optimizată de către HTC pentru situaţiile cu luminozitate scăzută. În ciuda rezoluţiei mai mici rezultate, pozele sunt mai bune. 

    În final, HTC One mini are un corp din metal mai rezistent la şocuri. Asta nu înseamnă că poţi da cu telefonul de pământ şi să reziste, dar este un pas înainte faţă de plasticul cu care Samsung se înţelege atât de bine de câţiva ani.  Cu ce câştigă Samsung Galaxy S4 mini Are o memorie RAM mai mare cu 512MB. Este un plus notabil, chiar dacă Samsung nu a făcut direct saltul la 2GB memorie RAM. Android se „descurcă“ mai bine atunci când se poate întinde la un consum mai mare de resurse. 

    De aceea au trecut şi HTC One sau Galaxy S4 la cantităţi mai mari de memorie RAM. Diferenţa adusă de acei 512MB este sesizabilă atunci când ai ambele telefoane lângă tine. Pentru cei care stochează multe fişiere pe telefon - de la muzică la jocuri şi alte aplicaţii - trebuie menţionat că Galaxy S4 mini are suport pentru card microSD până la 64GB. Şi mai câştigă prin faptul că e deja în magazine, pe când HTC One mini abia în luna august va fi disponibil.  

    HTC One, cel mai de succes telefon al companiei, este disponibil în 181 de ţări şi la peste 583 de operatori din întreaga lume. „Suntem mândri să fim creatorii celui mai inovator telefon, iar acum, prin HTC One mini, a celei mai bune familii de smartphone-uri din lume. 

    HTC One mini aduce împreună toate caracteristicile care au făcut din HTC One un succes, într-un corp mai mic, dar la fel de atrăgător“, a declarat Peter Chou, director executiv HTC.




Galaxy S4 mini:
  • procesor Dual-Core Krait la 1,7GHz cu chipset Qualcomm S 400
  • memorie RAM 1,5GB
  • ecran Super AMOLED cu rezolutie de 540 x 960 din care rezulta 256ppi
  • diagonala de 4,3″
  • capacitate stocare interna 8GB
  • camera spate 8MP
  • camera frontala 1,9MP
  • Android 4.2 cu update la 4.3
  • Adreno 305
  • acumulator de 1.900 mAh
HTC One mini:
  • procesor Dual-Core Krait 200 la 1,4GHz cu chipset Qualcomm S 400
  • memorie RAM 1GB
  • ecran Super LCD cu rezolutia de 1280 x 720 din care rezulta 342ppi
  • diagonala de 4,3″
  • capacitate stocare interna 16GB
  • camera spate 4MP/2 Ultra Pixel
  • camera fata 1,6MP
  • Android 4.2
  • Adreno 305
  • acumulator de 1.800 mAh


duminică, 23 noiembrie 2014

Lewis Hamilton a devenit dublu campion mondial câștigând Marele Premiu de Formula 1 de la Abu Dhabi

    Lewis Hamilton a devenit dublu campion mondial câștigând Marele Premiu de Formula 1 de la Abu Dhabi. 
    Felipe Massa și Valtteri Bottas au urcat alături de el pe podium în timp ce Nico Rosberg a avut probleme cu unitatea sa de putere, terminând la un tur în urmă. 


    Desfășurarea cursei, tur după tur:
    Intrând cu un dezavantaj de 17 puncte în ultima cursă dar cu avantajul de a fi obținut pole-position-ul în calificările de sâmbătă, Rosberg și-a văzut coechipierul țâșnind în stânga lui la start. Hamilton și-a păstrat calmul pe durata celor 55 de tururi, nefiind pus sub presiune decât de un atac final al lui Massa, care a terminat cursa la mai puțin de trei secunde în urma britanicului.
    Rosberg și-a văzut șansele evaporându-se spre mijlocul cursei, când sistemul său ERS a cedat. A urmat o cădere constantă în clasament în urma căreia germanul s-a găsit pe locul 14 la final, la mai bine de un tur de învingător. Cerându-i-se să oprească la boxe cu două tururi înainte de sosire, Rosberg a răspuns că ar dori să meargă până la final, iar dorința i-a fost respectată.
    „Sunt foarte dezamăgit, pentru că șansa a fost acolo pentru mine. A fost o ocazie specială, dar nu a mers cum am vrut. Oricum, cursa mea nu a contat prea mult, dat fiind faptul că Lewis a câștigat,” a spus Rosberg după cursă. Elegant, el a ținut de asemenea să-l felicite pe colegul său la final. „[Hamilton] a meritat să câștige cursa și campionatul. A avut un an extraordinar și a meritat din plin, fiind cel mai bun pilot de pe grilă. Sunt mândru la rândul meu să iau parte la acest moment,” a încheiat Nico.
    Aflând de problemele întâmpinate de Rosberg, Hamilton a ales să ruleze precaut în a doua parte a cursei, avansul său în fața lui Massa micșorându-se constant. A fost însă o cursă fără greșeală pentru britanic, urmare a unui start fulgerător ce l-a luat prin surprindere chiar și pe el. „[Mașina] a fost ca o rachetă la început. A fost probabil cel mai bun start pe care l-am făcut vreodată,” a sugerat Hamilton.
    Emoțiile au fost prezente imediat după cursă în jumătatea britanică a boxelor Mercedes, proaspătul campion mondial declarând printre lacrimi că nu are cuvinte și că nu poate explica „cât de mult înseamnă titlul” pentru el. Hamilton a devenit astfel dublu campion mondial, succesul adăugându-i-se celui din 2008. Rivalul său din acel an i-a stat în dreapta pe podium, brazilianul Massa făcând o cursă curată după depășirea lui Bottas la start.
B3IxbftCYAA1wfD
    „Mi-am dorit victoria foarte mult. Am fost aproape,” a declarat Massa la ceremonia de premiere. „Sunt foarte mândru de echipă. Sunteți în inima mea.” Într-adevăr mașinile Williams au fost singurele care s-au putut apropia de Hamilton, o distanță mare separându-le de locul 4 ocupat de Daniel Ricciardo.
    Australianul a făcut o nouă cursă cu adevărat remarcabilă, consolidându-și poziția a 3-a în clasamentul mondial după ce a pornit de pe linia boxelor ca urmare a deciziei de a fi descalificat din sesiunea de sâmbătă de calificări, împreună cu Sebastian Vettel. Ricciardo și-a croit drum printre piloții din fața sa, reușind să înregistreze și cel mai rapid tur al cursei de la Abu Dhabi. Vettel, aflat la ultimul său Mare Premiu în calitate de pilot Red Bull, a încheiat pe locul 8, chiar în fața omului pe care îl va înlocui la Ferrari anul viitor, Fernando Alonso.
    Piloții Force India au avut parte la rândul lor de o cursă excelentă, clasându-se în final pe locurile 6-7 în ordinea Nico Hulkenberg, Sergio Perez. În fața lor s-a plasat Jenson Button, în ceea ce ar putea să fi fost ultima sa apariție în Formula 1. Britanicul nu putea să ceară mai mult mașinii sale McLaren, terminând la 23 de secunde după Ricciardo. Colegul său și potențialul rival pentru locul în echipă în 2015, Kevin Magnussen, nu a reușit să intre în puncte, spre deosebire de Kimi Raikkonen, care a obținut ultima astfel de poziție.
    Jean-Eric Vergne, Romain Grosjean, Esteban Gutierrez, Adrian Sutil și debutantul Will Stevens au fost restul piloților clasați în cursa de la Abu Dhabi, în timp ce Kamui Kobayashi, Pastor Maldonado și Daniil Kvyat și-au încheiat sezonul cu un abandon.

    Ziua i-a aparținut însă lui Hamilton, iar familia și prietenii săi apropiați i-au fost alături în „cea mai fericită zi” din viața sa.

sâmbătă, 22 noiembrie 2014

Modul de funcționare al unui motor Twin Turbo & BiTurbo

    Motoarele supraalimentate cu turbocompresor au devenit propulsoare standard pentru automobilele moderne. Atât motoarele diesel cât și cele pe benzină sunt turbo supraalimentate. Turbocompresorul este un dispozitiv care permite atât creșterea puterii specifice a motoarelor termice cât și reducerea consumului și a emisiilor poluante.
    Pentru a beneficia cât mai mult de avantajele turbo supraalimentării se dorește o presiune cât mai mare a aerului comprimat, limitată evident de solicitările mecanice și termice. Pentru o presiune cât mai mare este nevoie de un compresor de dimensiuni relativ mari. Acest lucru este și un dezavantaj deoarece accentuează slăbiciunea motoarelor turbo supraalimentate: turbo-lag-ul (întârzierea la accelerații datorită inerției grupului turbocompresor).
    O soluție la acest inconvenient o reprezintă motoarele twin turbo și cele biturbo.
    Motoarele twin turbo utilizează două grupuri de turbocompresoare pentru a alimenta bancuri separate de cilindri. Aerul este comprimat o singură dată, de un singur compresor. Acest tip de supraalimentare utilizează turbocompresoare în paralel și echipează de obicei motoarele cu cilindri în V dar și pe cele cu cilindri în linie, cu un număr mai mare de cilindri (6 cilindri, BMW).


 Principiul de funcționare al supraalimentării la motoarele twin turbo este același cu cel al unui motor cu turbocompresor simplu. În cazul unui motor cu 12 cilindri în V se utilizează câte un grup turbocompresor pentru a alimenta câte un banc de 6 cilindri. Avantajele utilizării acestei soluții de supraalimentare, comparativ cu soluția unui singur turbocompresor, sunt multiple: lungimea conductelor circuitului de admisie scade, turbocompresoarele au geometrie, masă și inerție mai redusă iar din acest motiv răspunsul la accelerații este mai rapid.
 BMW utilizează tehnologia twin turbo și pe motoarele cu 6 cilindri în linie. Astfel, câte un turbocompresor alimentează cu aer comprimat 3 cilindri ai motorului. Avantajele sunt aceleași, turbocompresoarele sunt de dimensiuni mai reduse iar circuitul de admisie al aerului mai simplificat, răspunsul la accelerații fiind îmbunătățit.
    Există motoare numite quad turbo care utilizează 4 grupuri turbocompresor. Un exemplu în acest sens este motorul ce echipează Bugatti EB110, de 3.5 litri, cu 12 cilindri în V. Acest motor antrenează 4 turbocompresoare în paralel, câte două pe fiecare banc de 6 cilindri.


   Motoarele biturbo utilizează două grupuri de turbocompresoare pentru a comprima aerul în două etape. Aceste motoare se mai numesc și motoare cu turbocompresoare secvențiale (înseriate) deoarece aerul comprimat, care intră în cilindri, trece prin cele două compresoare, fiind comprimat de două ori.
    Primul motor care a beneficiat de tehnologia biturbo a fost motorul diesel 1.9 CDTI care echipează Opel Vectra OPC. Motorul are o putere maximă de 212 CP și un cuplu maxim de 400 Nm disponibil la numai 1400 rot/min, fiind încadrat în normele de poluare Euro 4. Accelerația automobilului de la 0 la 100 km/h se face în 6.5 s, viteza maximă este de 250 km/h (limitată electronic) și consumul pe un ciclu mixt de 6 l/100 km.


Sistemul de supraalimentare biturbo de pe motorul 1.9 CDTI este produs de BorgWarner. Grație combinării a două unități de comprimare al aerului, motorul diesel poate fi exploatat optim atât din punct de vedere al performanțelor dinamice cât și al consumului de combustibil.
Sistemul numit R2S (Regulated 2-Stage Turbocharging) este marcă înregistrată BorgWarner. Acesta conține două turbocompresoare, de dimensiuni diferite, conectate în serie și prevazute cu sistem de control (by-pass). În componența sistemului există o turbină de presiune înaltă, de dimensiuni mai reduse (HP – high pressure) și o a doua de presiune joasa (LP – low pressure), mai mare.

  1. radiator de răcire (intercooler)
  2. supapă de deviație (bypass)
  3. turbocompresor presiune înaltă
  4. turbocompresor presiune joasă
  5. supapă de descărcare (waste gate)
    Gazele arse evacuate din cilindri antrenează mai întâi turbina de înaltă presiune (3) și apoi turbina de joasă presiune (4). Aerul proaspăt este comprimat în prima faza de compresorul de joasa presiune și apoi de cel de înaltă presiune, după care este răcit în intercooler (1).
    La turații joase ale motorului, când debitul de gaze arse este redus, supapa de deviație (2) este închisă complet. Astfel grupul turbocompresor de presiune înaltă (3) comprimă rapid și eficient aerul admis, la valoarea necesară. La creșterea turației motorului, debitul de gaze arse devine suficient pentru a antrena turbocompresorul de joasa presiune (4), procesul de comprimare al aerului fiind transferat către acesta.
    Avantajele acestui sistem de supraalimentare sunt evidente: la turații joase este utilizat grupul turbocompresor de presiune înaltă (3) deoarece are dimensiuni mai reduse și implicit inerție mai mică (răspuns mai rapid la accelerații); pe măsura ce turația motorului crește intră în funcție grupul turbocompresor de presiune joasă (4), de dimensiuni mai mari, care comprimă aerul până la presiunea maximă de supraalimentare.
    Cu ajutorul supapei de deviație (2) și a celei de descărcare (5) se adaptează continuu presiunea generată de cele două turbocompresoare, astfel încât presiunea aerului comprimat să fie optimă relativ la punctul de funcționare al motorului.
    Sistemul de supraalimentare secvențială (biturbo) și-a dovedit eficacitatea și începe să fie utilizat din ce în ce mai des de către constructorii de automobile. Deja motoarele twin turbo și biturbo echipează automobile precum BMW, Audi, Mercedes și Opel. Pe viitor se anunță motoare biturbo la Renault și Hyundai-Kia. Acesta tehnologie este evident un pas înainte din punct de vedere al performanțelor și pe măsura ce motoarele cu un singur turbocompresor vor înlocui motoarele aspirate, acestea, la rândul lor vor fi înlocuite de motoarele biturbo.

joi, 20 noiembrie 2014

Black Friday 2014 - Cele mai bune oferte de pe piata

Black Friday 2014 incepe la 6 dimineata! 





De Black Friday 2014, iti prezentam reducerile care merita cu adevarat luate in seama, pentru ca voi sa aflaţi toate detaliile interesante despre reducerile de Black Friday 2014.



Black Friday 2014 la emag.ro




 
Black Friday 2014 la  flanco.ro

Reducerile ajung la 80% - site blocat.





Black Friday 2014 la altex.ro şi mediagalaxy.ro 





Au site-urile blocate, insa retailerul deschide reteaua de magazine Altex si Media Galaxy din tara inca de la ora 6.



Black Friday 2014 la domo.ro 

SMART TV 3D UHD 4K Philips 40PUS6809/12, 102 cm - 1999 RON (2999 RON) - cel mai bun pret pentru un televizor 4K de pe piata (aceasta din cauza ca emag nu mai are in stoc televizorul din oferta).



Black Friday 2014 la f64.ro



Black Friday 2014 la germanos.ro 

Germanos si-a afisat reducerile, iar unele stocuri deja au trecut pe ‘epuizat’. Dar in continuare sunt multe oferte tentante, iar livrarea se face in maxim 48 de ore.
 



 
Router Wireless TP-Link TL-WR841N300M WLAN N - 59.99 RON (84,99 RON) - unul dintre cele mai bune routere de pe piata la un pret exceptional.
 

 
Black Friday 2014 la cel.ro
 
Televizor LED 40 Samsung 40H5003 Full HD- 1499 RON (1799 RON) - cel mai bun pret pentru un televizor Full HD de 100 cm.


 





 
Laptop Lenovo IdeaPad B5030 Dual CoreN2830 500GB 4GB WIN8 - 999 RON (1199 RON) - momentan cea mai buna oferta la un laptop de pe piata.




 
Black Friday 2014 la Clickshop.ro






Black Friday 2014 la pcgarage.ro

Placa video Sapphire Radeon R7 265 Dual-X 2GB DDR5 256-bit - 599,99 RON (705,87 RON) - cel mai bun pret de pe piata pentru o placa video ultra performanta.

Tableta ASUS MeMO Pad 7 - 499,99RON (714,27 RON) - una dinter cele mai bune echilibrate tablete si un raport performante/pret exceptional.





Pentru site-urile care nu functioneaza vom reveni cu detalii.


miercuri, 12 noiembrie 2014

Microsoft Lumia 535

   Microsoft Lumia 535 este smartphone-ul care va intra în istorie ca fiind primul terminal lansat sub brandul Microsoft, înainte sau după achiziţia Nokia.




   Noul Microsoft Lumia 535 reprezintă confirmarea oficială a faptului că gigantul din Redmond a renunţat la brandul Nokia pentru dispozitivele sale portabile cu Windows Phone. Acesta este un gadget entry level destinat în primul rând Rusiei, Chinei şi Indiei, urmând ca în lunile următoare să ajungă şi în diverse ţări europene.




   Vorbim de un terminal entry level. Urmaşul vechilor Lumia 520 şi Lumia 530. Este construit în jurul un display AMOLED de 5 inci şi are o rezoluţie de 960 x 540 de pixeli. Panoul a fost optimizat pentru utilizare  în lumină naturală fără compromisuri. Camera frontală de 5 megapixeli foloseşte o lentilă wide cu o distanţă focală de 24 milimetri, identică cu cea din Lumia 730 şi Lumia 735. Dacă nu era evident deja, acesta este gândit ca un accesoriu pentru selfie-uri de calitate superioară. Camera principală, de pe spatele telefonului, va avea tot 5 megapixeli, dar va fi însoţită de un bliţ LED.

   De procesare se ocupă un quad core Snapdragon 200 de la Qualcomm tactat la 1,2 GHz cu 1GB de memorie RAM şi o memorie internă de 8GB. Există şi un slot microSD compatibil cu carduri de până la 128GB. Bateria este de 1950mAh, dar nu ştim încă autonomia de care este capabilă. Având însă în vedere că acesta este telefon limitat la reţele 3G, consumul energetic nu ar trebui să fie foarte mare.




   Designul este foarte similar cu al altor dispozitive Lumia de pe piaţă. Variantele de culoare sunt alb, negru, orange, cyan şi verde. Capacele de pe spate sunt interschimbabile şi vor exista şi nişte huse asortate pe care să le puteţi achiziţiona separat. 

   Preţul pentru un astfel de aparat se va încadra în aproximativ 110 euro cu toate taxele incluse.

joi, 6 noiembrie 2014

Range Rover Holland & Holland

                Un Range Rover normal pur și simplu nu destul pentru tine? Produs de Land Rover, SVO (Special Vehicle Operations) în colaborare cu producatorul de lux arma Holland & Holland, acest proiect SUV extrem de rar este o versiune cu ampatament lung a varfului de gamă Range Rover. 



                Masina din imagini nu numai ca este un Range Rover Holland & Holland, ci este un Range Rover Holland & Holland, ce va fi produs intr-o cadenta de doar 100 de unitati anual – de vreo 10 ori mai mica decat cea a lui Rolls-Royce Phantom.

                Se spune despre acest tot-teren ca este cel mai luxos SUV din lume, iar daca aruncam o privire in habitaclul inspirat de creatiile fabricantului de arme Holland & Holland intelegem si de ce: nu mai putin de 31 de elemente decorative confectionate din lemn natur, virtual identice cu cele folosite de armurierul englez, intra intr-o armonie perfecta cu pielea de cea mai buna pentru a crea un peisaj artificial de o splendoare rara.



Partea exterioară are elemente din gama Land Rover, cunoscute si pana acum, cu o nuanta unica de vopsea verde, plus o siglele de Holland & Holland. Insa odata ce te duci înăuntru, veți vedea ca merita banii în plus.



                Este nevoie de 150 de ore-om pentru a transforma decorul unui Range Rover obisnuit intr-o opera de arta cu patru scaune individuale, frigider pentru sticlele/paharele de bauturi alcoolice si volan gravat cu modelul de pusca al proprietarului, fapt care justifica pe deplin cele 120.894 de lire sterline (139.650 de lire sterline pentru clientii din Marea Britanie) care alcatuiesc pretul de baza.



                Fiecare Range Rover Holland & Holland va fi livrat cu plinul facut, mai exact, pe langa plinul rezervorului va mai fi livrat si cu un stoc complet de bauturi fine – printre care whisky Balvenie, gin Hendrick, vodca Ivan cel Groaznic si sampanie Pol Roger –, ce va fi realimentat gratis de-a lungul primului an de posesie a masinii.



                Cheers!


miercuri, 5 noiembrie 2014

Armin van Buuren revine în Romania

    Armin van Buuren se întoace în România cu cel mai mare show al său "Armin Only Intense". 

    Evenimentul va avea loc la Romexpo, București, pe 8 noiembrie 2014, DJ-ul olandez venind însoțit de o echipă de peste 20 de muzicieni, vocaliști, acrobați și dansatori.




     Declarat de 5 ori  “cel mai bun dj al lumii”, Armin van Buuren se află din 2007 până în prezent în topul preferințelor publicului ascultător de trance. 

    Cu o carieră începută în 1995, Armin van Buuren este printre puținii DJ care au primit o nominalizare la Grammy, în această listă scurtă fiind incluși alături de el Tiesto, Paul van Dyk și BT (Brian Wayne Transeau). Piesa care i-a adus nominalizarea este “This Is What It Feels Like“, melodia intrând în cursa pentru Grammy în 2014. DJ-ul în vârstă de 37 de ani este, de asemenea, primul artist de muzică house care s-a clasat pe prima poziție în topul albumelor din Olanda, discul care i-a adus această performanță fiind “Imagine“.



    Pe 8 noiembrie, faimosul DJ olandez va vizita din nou România, aducând la București show-ul “Armin Only Intense“, cel mai mare proiect conceput vreodată de un DJ.

     Show-ul va fi prezentat pe 3 scene, pentru 6 ore complete în cea mai mare arenă indoor din România, Romexpo. Armin va fi la pupitru încă din primul minut și va menține nivelul de adrenalină printre fani, până la final. Cu niciun DJ în warm-up, Armin se va asigura că evenimentul va fi ceva unic, un show incendiar la care publicul nu a mai asistat până acum.

     “Armin Only Intense” a călătorit în jurul lumii în ultimul an și a fost primit foarte bine de către public. Aproape toate evenimentele au fost sold-out, așa încât fanii din România care doresc să ajungă la show sunt invitați să-și achiziționeze bilete din timp. Show-ul “Armin Only Intense” va avea loc pe 8 noiembrie 2014 la Romexpo, fiind organizat de Alda Events.



marți, 4 noiembrie 2014

Cele mai vândute mașini din România în 2013

                Înmatriculările de mașini noi din decembrie au încheiat un an destul de trist pentru industria auto românească, cu o scădere de 13%, dar cu creșteri pentru unele dintre mărcile cele mai populare. Clasamentul cu care v-am obșnuit deja, Top 50 – Cele mai vândute mașini, oferă o bună oportunitate de analiză pentru ceea ce s-a întâmplat pe piața auto din România.



             Sunt mai multe aspecte ce merită să fie semnalate odată cu clasamentul celor mai vândute mașini. În primul rând, marca Dacia are câteva caracteristici de piață în 2013: Logan, cel mai vândut model al mărcii, a scăzut, în ciuda faptului că a fost primul an după lansarea generației a doua. Sandero a fost vedeta mărcii în anul care a trecut. O creștere de 77% pentru un model de volum este fantastică. Vom vedea că această creștere se regăsește în balanța pieții, cu minus, în dreptul alotor modele concurente. Duster a fost și el vedetă, dar numai prin prisma faptului că s-a situat pe locul al doilea, deoarece vânzările sale au scăzut față de 2012. Dokker a fost modelul cu cea mai mare creștere absolută din România, adică în unități, nu în procente. Iar cifrele din acest clasament nu conțin și vânzările Dokker Van.

                Celelalte mărci importante, cu mai multe modele în Top 50 au fost Skoda, Volkswagen, Ford și Renault. Skoda este dezamăgirea anului, deoarece modelul Octavia a avut cea mai mare scădere absolută, peste 1200 de exemplare mai puțin decât în 2012, în condițiile în care a fost lansată noua generație. Motivul nu este secret, l-am mai discutat: canibalizarea internă făcută de Rapid, care a luat clienți atât de la Octavia, cât și de la Fabia.

                În rest, cele mai multe dintre modelele din clasament sunt cunoscute, însă avem câteva schimbări esențiale. Renault Clio este una dintre revelațile lui 2013, în timp ce la polul opus, în aceeași clasă, Ford Fiesta a pierdut foarte mulți clienți. Apoi, a apărut cu o viteză extrem de mare Fiat 500, cu toată familia sa, urcând vânzările acestui model cu 255%. Nu în ultimul rând, noi modele lansate cu succes pe piața românească au schimbat configurația clasamentului: Ford B-Max, în primul rând, Peugeot 301, un model destinat piețelor emergente precum România, Renault Captur, SUV mini, cu priză la public, iar din clasele premium nu putem să nu remarcăm Mercedes-Benz A Class, o lovitură dată de Daimler concurenților, pe toate piețele.
                Dintre modelele care au pierdut cele mai multe procente, s-au remarcat Chevrolet Aveo, Skoda Fabia, Nissan Qashqai, Skoda Superb, Ford Mondeo și Ford Fiesta. Au ieșit din top, din cauza vânzărilor slabe, Chevrolet Cruze, Audi A4, Mitsubishi ASX, acestea fiind înlocuite de modelele amintite mai sus, nou-lansate.
                Pe segmentele premium, Mercedes ML Class rămâne cea mai vândută mașină, însă în scădere ușoară, influențată, desigur, de ascensiunea noii generații Range Rover. Aceasta a canibalizat, se pare, inclusiv vânzările Evoque, model care a scăzut față de anul anterior, pentru prima dată de la lansare. În afară de A Class, în Top 50 mai regăsim alte trei modele premium cu priză la publicul din România, respectiv, Mercedes GLK, BMW Serie 3 și BMW X5.

                TOP 50 – CELE MAI VÂNDUTE MAȘINI ÎN ROMÂNIA 2013

Loc
Marcă
Model
Clasa
2013
2012
 %
1
DACIA
LOGAN
B
10707
11255
-4.9
2
DACIA
DUSTER
SUV
3045
3580
-14.9
3
SKODA
OCTAVIA
C
2710
3973
-31.8
4
DACIA
SANDERO
B
1859
1050
77.0
5
VW
GOLF
C
1725
1943
-11.2
6
FORD
FOCUS
C
1357
1870
-27.4
7
OPEL
ASTRA
C
1291
1312
-1.6
8
DACIA
DOKKER
MPV
1249
117
967.5
9
FORD
FIESTA
B
1119
1870
-40.2
10
SKODA
RAPID
B
1095
25
4280.0
11
VW
JETTA
C
970
1399
-30.7
12
VW
PASSAT
D
916
1195
-23.3
13
RENAULT
CLIO
B
875
642
36.3
14
OPEL
CORSA
B
776
611
27.0
15
HYUNDAI
I20
B
774
764
1.3
16
SKODA
FABIA
B
700
1389
-49.6
17
VW
POLO
B
694
739
-6.1
18
DACIA
LODGY
MPV
683
381
79.3
19
FIAT
500
A
676
190
255.8
20
RENAULT
FLUENCE
C
671
825
-18.7
21
SUZUKI
SX4
SUV
617
920
-32.9
22
VW
TIGUAN
SUV
559
849
-34.2
23
HYUNDAI
IX35
SUV
555
729
-23.9
24
RENAULT
MEGANE
C
511
811
-37.0
25
TOYOTA
AURIS
C
509
408
24.8
26
HYUNDAI
I30
C
473
575
-17.7
27
TOYOTA
YARIS
B
445
604
-26.3
28
MERCEDES
ML CLASS
SUV
429
450
-4.7
29
FORD
KUGA
SUV
393
376
4.5
30
VW
TOUAREG
SUV
390
403
-3.2
31
HYUNDAI
ELANTRA
D
374
492
-24.0
32
FORD
B-MAX
MPV
371
72
415.3
33
KIA
SPORTAGE
SUV
367
451
-18.6
34
SKODA
SUPERB
D
341
586
-41.8
35
PEUGEOT
301
C
323
24
1245.8
36
TOYOTA
RAV4
SUV
318
235
35.3
37
RANGE ROVER
RANGE ROVER
SUV
317
200
58.5
38
OPEL
INSIGNIA
D
311
424
-26.7
39
RANGE ROVER
EVOQUE
SUV
308
359
-14.2
40
RENAULT
CAPTUR
SUV
293
0
-
41
MERCEDES
A Class
C
288
67
329.9
43
VW
UP!
A
287
368
-22.0
42
MERCEDES
GLK CLASS
SUV
287
305
-5.9
44
CHEVROLET
AVEO
B
284
933
-69.6
45
BMW
Serie 3
D
279
253
10.3
47
BMW
X5
SUV
276
391
-29.4
46
FIAT
PANDA
A
276
176
56.8
48
NISSAN
JUKE
SUV
274
414
-33.8
49
FORD
MONDEO
D
265
451
-41.2
50
NISSAN
QASHQAI
SUV
264
515
-48.7