vineri, 5 iulie 2013

Solutia partajului in cazul timbrului de mediu

     Cea mai noua metoda de a ocoli ptata timbrului de mediu o reprezinta solutia partajului, astfel OUG 9/2013, la articolul 8 , litera f, prevede că ”timbrul de mediu nu se plateste atunci cand autovehiculele sunt dobandite prin partaj”. Pe baza acestei prevederi romanii se prezinta in fata unui notar public şi solicita efectuarea unui partaj voluntar.




     Din start, trebuie mentionat ca este posibila evitarea platii acestei taxe auto doar in cazul masinilor cu numere straine, aflate la prima inmatriculare in Romania. Si asta pentru ca numai acele masini, printr-un contract notarial, pot fi vandute la 2 proprietari.

    Metoda este foarte simpla, maşina este cumparata, să zicem dintr-o tara straina, apoi vândută pe baza unui act de mana la doi cumparatori din Romania, de ex. sot si sotie. Cei doi incep demersurile pentru inmatricularea masinii si, după ce ajung la RAR, unde obtin certificatul de autenticitate, se prezintă la notarul public unde solicita partajul voluntar, adică proprietatea trece asupra unuia dintre cei doi fosti proprietari, cu obligatia ca cel care pierde proprietatea sa primească o compensatie, adică o sulta, proportionala cu contributia avută la cumpararea autoturismului. De multe ori, aceste sulte nu se platesc deoarece cei care se prezinta in fata notarului sunt intelesi, explica notarii.




    Dupa toate acestea toate actele, de inmatriculare, adica asigurare, ITP, identificare si alte acte, dar si cu actul notarial care atesta partajul, proprietarul se va duce la biroul de inmatriculari. Conform legii, politia, respectiv DRPCIV, este obligata sa inscrie masina fara sa mai solicite posesorului chitanta sau dovada platii timbrului de mediu.


    Conform Codului Civil, orice bun, fie proprietate, masina sau altceva, detinut la comun de doua sau mai multe persoane, poate deveni proprietatea exclusiva a unuia dintre acestea. 

    Problema apare in cazul notarilor publici care se pare ca au primit ordine sa nu mai faca partajuri in cazurile acestea, motivand ca aduc prejudicii statului. 

    Avocatii, care in aceasta situatie pierd din clientela, pentru ca e mult mai simplu sa faci aceasta operatiune si nu este costisitoare ca si timbrul de mediu decat sa te judeci cu statul multa vreme, considera ca nu este o solutie viabila si s-ar putea sa existe pe viitor riscul ca, cei ce au optat pentru solutia partajului sa fie obligati sa plateasca retroactiv, lucru ce poate fi adevarat pentru ca situatia de fata nu va mai ramane pentru mult timp asa.