sâmbătă, 11 aprilie 2015

HTC One M9

    Noul HTC One M9 este la prima vedere foarte asemănător cu predecesorul său, lansat anul trecut. De altfel, acesta dispune de acelaşi design pe care l-am zărit săptămânile trecute în fotografii spion

    Spre diferenţă de One M8, noul M9 vine cu o carcasă monobloc din aluminiu în două culori. HTC susţine că aceasta este prima de acest fel de pe piaţă, integrând nu numai două tonuri cromatice, ci şi două finisaje diferite. Pe partea din spate, telefonul oferă un aspect şlefuit, iar pe margine un aspect reflectiv. Modelul prezentat oferea spate argintiu şi margine aurie, însă vor exista mai multe variante pe piaţă.

    Seria One a producătorului taiwanez HTC s-a bucurat de aprecierea utilizatorilor datorită unui design elegant cu carcasă din aluminiu, a unui ecran de calitate cu o diagonală potrivită pentru segmentul de top, dar şi prin prisma performanţelor hardware.

    HTC One M9 marchează a treia generaţie a seriei şi păstrează o bună parte dintre aceste caracteristici, însă punctează prin renunţarea la camera foto UltraPixel care a fost aspru criticată în trecut pentru imaginile de calitate inferioară pe timp de zi comparativ cu rivalii săi.



În acest context, HTC One M9 are potenţialul de a deveni preferatul celor mai mulţi utilizatori, însă pentru a afla dacă merită cu adevărat banii tăi îţi vom prezenta părerile noastre despre toate aspectele sale.
Din punct de vedere al designului, HTC One M9 se păstrează ca un telefon foarte sexy şi care va atrage atenţia, dar care nu se diferenţiază cu nimic de cel de anul trecut. Dacă sunteţi deja posesor al lui M8, nu are rost să upgradaţi, pentru că nu veţi câştiga mare lucru.

    Bateria de 2.840 de miliamperi e în media pieţei, poate puţin mai jos. Eu nu ştiu decât teoretic modelele din anii precedenţi, dar această baterie trebuia încărcată înainte de culcare.

    HTC One M9 specificaţii:

    HTC One M9 este unul dintre cele mai bune telefoane de pe piaţă în 2015 şi are potenţialul să devină preferatul utilizatorilor.


·        ecran Super LCD 3 de 5” şi rezoluţie 1920×1080 pixeli
·        chipset Qualcomm Snapdragon 810
·        procesor quad-core Cortex A53 de 1.5 GHz şi quad-core Cortex A57 de 2 GHz
·        3 GB RAM
·        32 GB memorie internă
·        cameră foto de 20.7 MP cu înregistrare 4K
·        conectivitate 3G, 4 G, Wi-Fi
·        sistem de operare Android 5.0 Lollipop
·        acumulator Li-Po 2840 mAh
·        greutate 157 grame

    Funcţii importante
    Din punct de vedere al designului, noul HTC One M9 este aproape identic cu predecesorul său One M8 şi chiar şi cu primul model al seriei, M7: carcasa de tip unibody este realizată din aluminiu şi asigură un aspect premium, iar rama laterală este foarte îngustă.

    În plus, One M9 păstrează inclusiv cele două speakere frontală amplasate deasupra şi dedesubtul ecranului, care asigură o audiţie de calitate în utilizarea de zi cu zi.



    Decizia de a nu schimba însă designul este o armă cu două tăişuri: pe de o parte, păstrarea acestuia reprezintă o garanţie că noul smartphone de top va reprezenta un etalonul din punct de vedere al aspectului estetic, însă pe de altă parte ar putea trezi nemulţumiri în rândul celor care aşteptau o schimbare şi o rafinare de design.

    Cel mai probabil, taiwanezii au preferat să fie precauţi şi să nu piardă principalul avantaj pe care îl au în faţa concurenţei, astfel că una dintre puţinele schimbări este că unele exemplare de One M9 vor veni cu o culoare diferită pentru părţile laterale.

    Similitudini regăsim şi în privinţa ecranului Super LCD3: acesta are o diagonală de 5”, probabil limita superioară pentru ca telefonul să rămână uşor de utilizat fără să fie exagerat de mare, în timp ce rezoluţia a fost menţinută la 1920×1080 pixeli şi este corespunzătoare unei densităţi de 440 de pixeli per inch.

    Decizia taiwanezilor de a evita rezoluţia QHD 2160×1440 adoptată de principalii competitori este curajoasă, dar binevenită: nu numai că rezoluţia Full HD este suficientă pentru un ecran de 5”, dar consumă semnificativ mai puţin curent electric decât QHD.

    HTC susţine că, deşi vorbim practic de acelaşi ecran, culorile sunt mai bine reprezentate decât la M8, cunoscut pentru suprasaturarea acestora.

    Camera foto a fost cea mai criticată componentă a predecesorului M8, întrucât tehnologia UltraPixel de 4 MP şi-a demonstrat limitările pe timp de zi, în ciuda fotografiilor de calitate realizate pe timp de noapte. 



    În cele din urmă, HTC a înţeles că este momentul pentru o schimbare şi a echipat M9 cu un senzor de 20.7 MP realizat de Toshoba, care cel puţin teoretic ar trebui să remedieze aceste probleme.

    Noua cameră păstrează însă sistemul cu două LED-uri şi oferă înregistrare video în format 4K, pe lângă numeroase alte funcţii.

    Software-ul Sense 7 a fost de asemenea lăudat. Acesta vine cu o nouă variantă a galeriei foto, care oferă integrare cu servicii precum Facebook, Dropbox, Flickr şi Google Drive, cât şi cu funcţia Image Match, care poate să sorteze fotografiile în funcţie de persoane folosind un algoritm de identificare facială. Ecranul principal poate fi personalizat pentru utilizare acasă sau la birou, trecerea între moduri fiind realizată automat. Astfel, Sense 7 poate oferi sugestii de aplicaţii care se potrivesc cel mai bine în funcţie de locul în care te afli.

    Sense 7 oferă şi o nouă capabilitate pentru realizarea de teme vizuale personalizate. Acestea pot avea la bază imagini, iar sistemul crează automat o paletă de culori pentru meniuri şi pentru aplicaţii.  Temele pot fi apoi publicate pe reţele de socializare pentru a fi folosite şi de alţi prieteni care dispun de un HTC One M9. HTC Sense 7 nu va fi disponibil doar pe noul smartphone taiwanez, ci va veni în cursul lui 2015 şi pe alte modele. Singurul dispozitiv confirmat că va primi acest update de interfaţă este însă HTC M8.

    Se pare că husa inteligentă Dot View a fost un succes pentru companie, noul One M9 primind propria sa versiune. Sense 7 a primit un upgrade şi la acest capitol, oferind acum posibilitatea de a afişa diverse mesaje, de a modifica temele afişate şi de a integra mai multe funcţii.

    
    HTC a dezvăluit că va lansa acest dispozitiv în toată lumea la jumătatea lunii martie, în culorile silver gunmetal grey, pink şi gold. Ce nu a fost anunţat în mod oficial este preţul, care probabil că va fi diferit în funcţie de regiune.