duminică, 23 noiembrie 2014

Lewis Hamilton a devenit dublu campion mondial câștigând Marele Premiu de Formula 1 de la Abu Dhabi

    Lewis Hamilton a devenit dublu campion mondial câștigând Marele Premiu de Formula 1 de la Abu Dhabi. 
    Felipe Massa și Valtteri Bottas au urcat alături de el pe podium în timp ce Nico Rosberg a avut probleme cu unitatea sa de putere, terminând la un tur în urmă. 


    Desfășurarea cursei, tur după tur:
    Intrând cu un dezavantaj de 17 puncte în ultima cursă dar cu avantajul de a fi obținut pole-position-ul în calificările de sâmbătă, Rosberg și-a văzut coechipierul țâșnind în stânga lui la start. Hamilton și-a păstrat calmul pe durata celor 55 de tururi, nefiind pus sub presiune decât de un atac final al lui Massa, care a terminat cursa la mai puțin de trei secunde în urma britanicului.
    Rosberg și-a văzut șansele evaporându-se spre mijlocul cursei, când sistemul său ERS a cedat. A urmat o cădere constantă în clasament în urma căreia germanul s-a găsit pe locul 14 la final, la mai bine de un tur de învingător. Cerându-i-se să oprească la boxe cu două tururi înainte de sosire, Rosberg a răspuns că ar dori să meargă până la final, iar dorința i-a fost respectată.
    „Sunt foarte dezamăgit, pentru că șansa a fost acolo pentru mine. A fost o ocazie specială, dar nu a mers cum am vrut. Oricum, cursa mea nu a contat prea mult, dat fiind faptul că Lewis a câștigat,” a spus Rosberg după cursă. Elegant, el a ținut de asemenea să-l felicite pe colegul său la final. „[Hamilton] a meritat să câștige cursa și campionatul. A avut un an extraordinar și a meritat din plin, fiind cel mai bun pilot de pe grilă. Sunt mândru la rândul meu să iau parte la acest moment,” a încheiat Nico.
    Aflând de problemele întâmpinate de Rosberg, Hamilton a ales să ruleze precaut în a doua parte a cursei, avansul său în fața lui Massa micșorându-se constant. A fost însă o cursă fără greșeală pentru britanic, urmare a unui start fulgerător ce l-a luat prin surprindere chiar și pe el. „[Mașina] a fost ca o rachetă la început. A fost probabil cel mai bun start pe care l-am făcut vreodată,” a sugerat Hamilton.
    Emoțiile au fost prezente imediat după cursă în jumătatea britanică a boxelor Mercedes, proaspătul campion mondial declarând printre lacrimi că nu are cuvinte și că nu poate explica „cât de mult înseamnă titlul” pentru el. Hamilton a devenit astfel dublu campion mondial, succesul adăugându-i-se celui din 2008. Rivalul său din acel an i-a stat în dreapta pe podium, brazilianul Massa făcând o cursă curată după depășirea lui Bottas la start.
B3IxbftCYAA1wfD
    „Mi-am dorit victoria foarte mult. Am fost aproape,” a declarat Massa la ceremonia de premiere. „Sunt foarte mândru de echipă. Sunteți în inima mea.” Într-adevăr mașinile Williams au fost singurele care s-au putut apropia de Hamilton, o distanță mare separându-le de locul 4 ocupat de Daniel Ricciardo.
    Australianul a făcut o nouă cursă cu adevărat remarcabilă, consolidându-și poziția a 3-a în clasamentul mondial după ce a pornit de pe linia boxelor ca urmare a deciziei de a fi descalificat din sesiunea de sâmbătă de calificări, împreună cu Sebastian Vettel. Ricciardo și-a croit drum printre piloții din fața sa, reușind să înregistreze și cel mai rapid tur al cursei de la Abu Dhabi. Vettel, aflat la ultimul său Mare Premiu în calitate de pilot Red Bull, a încheiat pe locul 8, chiar în fața omului pe care îl va înlocui la Ferrari anul viitor, Fernando Alonso.
    Piloții Force India au avut parte la rândul lor de o cursă excelentă, clasându-se în final pe locurile 6-7 în ordinea Nico Hulkenberg, Sergio Perez. În fața lor s-a plasat Jenson Button, în ceea ce ar putea să fi fost ultima sa apariție în Formula 1. Britanicul nu putea să ceară mai mult mașinii sale McLaren, terminând la 23 de secunde după Ricciardo. Colegul său și potențialul rival pentru locul în echipă în 2015, Kevin Magnussen, nu a reușit să intre în puncte, spre deosebire de Kimi Raikkonen, care a obținut ultima astfel de poziție.
    Jean-Eric Vergne, Romain Grosjean, Esteban Gutierrez, Adrian Sutil și debutantul Will Stevens au fost restul piloților clasați în cursa de la Abu Dhabi, în timp ce Kamui Kobayashi, Pastor Maldonado și Daniil Kvyat și-au încheiat sezonul cu un abandon.

    Ziua i-a aparținut însă lui Hamilton, iar familia și prietenii săi apropiați i-au fost alături în „cea mai fericită zi” din viața sa.