Mandatul ad-hoc, a doua institutie reglementata de lege, este acea procedura confidentiala prin care un mandatar ad-hoc, desemnat de instanta, negociaza cu creditorii in vederea realizarii unui acord cu unul sau mai multi creditori pentru a depasi impasul financiar in care se afla intreprinderea.
Aceste doua instrumente juridice consacra tendinta insolventei de astazi de a avea ca scop primordial continuarea afacerii prin restructurarea si reinserarea acesteia pe piata.
Concordatul preventiv/mandatul ad-hoc prezinta urmatoarele avantaje fata de procedura insolventei:
- nu presupune insolventa in adevartul sens al cuvantului
- se declanseaza numai la cererea debitorului, fiind exprimarea vointei acestuia, nu a creditorilor,
- sunt proceduri confidentiale
- debitorul nu pierde controlul deoarce afacerea sa continua pe perioada celor doua proceduri
- intreprinzatorul este ajutat de un practician in insolventa sa negocieze si sa-si restructureze afacerea
Poate recurge la procedura de concordat preventiv orice debitor, cu urmatoarele exceptii:
a) daca impotriva debitorului s-a pronuntat o hotarare irevocabila de condamnare pentru infractiuni economice;
b) daca impotriva debitorului a fost deschisa procedura insolventei cu 5 ani anteriori ofertei de concordat preventiv;
c) daca cu 3 ani anteriori ofertei de concordat preventiv, debitorul a mai beneficiat de un concordat preventiv;
d) daca debitorul si/sau actionarii/asociatii/ asociatii comanditari sau administratorii acestuia au fost condamnati definitiv pentru anumite infractiuni economice
e) daca membrilor organelor de conducere si/sau supraveghere ale debitorului li s-a atras raspunderea in temeiul legii insolventei, pentru aducerea acestuia in stare de insolventa;
f) daca debitorul are inscrise fapte in cazierul fiscal, privind organizarea si functionarea cazierului fiscal
Legea concordatului preventiv oferă practic posibilitatea debitorului, a cărui întreprindere traversează o criză financiară care ar putea fi remediată, să ceară creditorilor şansa de a se redresa, evitând astfel procedura reorganizării judiciare, greoaie şi anevoioasă şi care de cele mai multe ori eşuează sau nu duce la rezultatul scontat.
Concordatul preventiv este un contract încheiat între debitor şi creditorii care deţin cel puţin două treimi (2/3) din valoarea creanţelor acceptate şi necontestate, în baza căruia debitorul propune un plan de redresare a întreprinderii sale şi de acoperire a creanţelor creditorilor împotriva sa, iar creditorii acceptă să sprijine eforturile debitorului de depăşire a dificultăţii în care se află întreprinderea acestuia.
De această măsură ar putea beneficia persoanele care coordonează o întreprindere aflată în dificultate financiară, fără a fi în stare de insolvenţă. Nu pot beneficia de această procedură debitorii condamnaţi pentru infracţiuni economice, ori împotriva cărora s-a început deja procedura falimentului, ori care au mai beneficiat într-o perioada anterioară de măsura concordatului preventiv etc. Prin introducerea acestor excepţii, legiuitorul român a avut în vedere protecţia debitorului onest, care nu are intenţia de a înşela creditorii sau de a tergiversa procedura, pentru că, neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a concordatului de către debitor, atrage automat falimentul acestuia, fără posibilitatea de a mai cere judecătorului sindic reorganizarea judiciară.
Creditorii trebuie să fie convinşi să accepte planul debitorului, precum şi să admită faptul că şi-ar putea încasa banii în condiţii mai avantajoase prin încheierea concordatului, decât în cazul falimentului debitorului.
Persoana care va superviza procedura de votare a concordatului, care va încerca să aducă părţile la un compromis acceptabil şi care va supraveghea executarea de către debitor a concordatului, va fi conciliatorul, acesta fiind un profesionist, practician în insolvenţă, care mediază încheierea concordatului şi controlează executarea sa de către debitor, informează creditorii şi ia măsuri de sancţionare pentru încălcarea contractului.
Debitorul poate formula o cerere de concordat preventiv, adresată tuturor creditorilor, care se înregistrează la Tribunal. Procedura se desfăşoară în Camera de Consiliu şi se menţine confidenţială pe toată durata sa, confidenţialitatea fiind obligatorie pentru toate persoanele şi instituţiile care iau parte sau sunt implicate în aceasta.
Proiectul de concordat preventiv va prezenta detaliat situaţia analitică a activului şi pasivului debitorului, expunerea motivelor în urma cărora debitorul a ajuns în stare de pericol de insolvenţă, precum şi proiecţia evoluţiei financiar-contabile pe următoarele 6 (şase) luni. În plus, proiectul de concordat va cuprinde şi un plan de redresare a debitorului.
Asupra ofertei de concordat preventiv, creditorii votează, în termen de maximum 30 de zile calendaristice, concordatul considerându-se aprobat dacă sunt întrunite voturile creditorilor reprezentând două treimi din valoarea creanţelor acceptate şi necontestate. În situaţia în care nu se întruneşte această majoritate, debitorul are dreptul ca, după trecerea a minimum 30 de zile, să facă o nouă ofertă de concordat preventiv.
Creditorii care au votat împotriva concordatului preventiv pot cere anularea contractului, în termen de 15 zile de la data menţionării acestuia în Registrul Comerţului.
De la data îndeplinirii formalităţilor de publicitate, se suspendă orice urmărire individuală împotriva debitorului şi se suspendă curgerea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită a creanţelor contra debitorului, precum şi curgerea dobânzilor, penalităţilor şi a oricăror alte cheltuieli aferente creanţelor.
În plus, pe perioada concordatului preventiv omologat nu se poate deschide procedura insolvenţei faţă de debitor. Orice creditor care deţine un titlu executoriu poate adera la concordat. Cererea de aderare se depune la conciliator, acesta incluzând-o în tabloul creditorilor concordatari.
Dacă în termen de 18 luni nu au fost îndeplinite obligaţiile prevăzute în concordatul preventiv, creditorii vor putea vota, la propunerea conciliatorului, prelungirea duratei concordatului cu maximum 6 luni faţă de durata iniţială.
Legea concordatului preventiv instituie o procedură nouă pentru redresarea debitorului aflat în stare de pericol de insolvenţă, în vederea acoperirii în timp cât mai scurt şi în proporţie cât mai mare a datoriilor acumulate şi cu scopul evitării procedurilor de faliment.
Mandatul ad-hoc este definit de lege ca fiind: o procedură confidenţială, declanşată la cererea debitorului, prin care un mandatar ad-hoc, desemnat de instanţă, negociază cu creditorii în scopul realizării unei înţelegeri între unul sau mai mulţi dintre aceştia şi debitor în vederea depăşirii stării de dificultate în care se află întreprinderea acestuia din urmă.
Spre deosebire de concordatul preventiv care presupune ajungerea la un acord cu titularii a cel puţin două treimi dintre creanţele necontestate ale întreprinderii, procedura mandatului ad-hoc nu condiţionează valabilitatea acestuia de realizarea unui număr minim de acorduri cu creditorii.
Astfel, un debitor poate adresa preşedintelui tribunalului o cerere de numire a unui mandatar ad-hoc, persoană care trebuie să aibă calitate de practician în insolvenţă. Manadatrul ad-hoc poate fi o persoană fizică sau juridică.
Scopul cererii de numire a manadatrului ad-hoc este acela de a încerca într-un termen de 90 de zile să ajungă la o înţelegere cu unul sau mai mulţi creditori, creditorii semnificativi, în vederea salvgardării întreprinderii şi acoperirii creanţelor asupra debitorului. Mandatarul ad-hoc va putea propune ştergeri, reeşalonări sau reduceri parţiale de datorii, continuarea sau încetarea unor contracte în curs, reduceri de personal, precum şi orice alte măsuri consideră a fi necesare.
În cazul în care Tribunalul consideră că cererea este întemeiată, dispune prin încheiere numirea mandatarului ad-hoc. Procedura manadatului ad-hoc este confidenţială pentru toate persoanele şi insituţiile care participă la ea.
Procedura manadatului ad-hoc se încheie în cazul în care mandatarul sau debitorul renunţă la mandat, se ajunge la încheierea înţelegerii sau expiră perioada în care mandatarul trebuia să încheie înţelegerea. La cererea debitorului sau a mandatarului ad-hoc, preşedintele tribunalului va constata încetarea mandatului ad-hoc, prin încheiere irevocabilă.
Actul încheiat între debitor şi creditori prin care se ajunge la o înţelegere cu privire la plata debitelor va avea natura juridică a unui contract de tranzacţie. Sancţiunea pentru nerespectarea prevederilor acestei tranzacţii este încetarea contractului şi obligarea părţii aflate în culpă la plata de daune-interese pentru a acoperi prejudiciul suferit de partener.
Deşi la prima vedere această procedură nu pare a aduce nici un avantaj pentru participanţi, prezenţa mandatarului ad-hoc practician în insolvenţă numit de instanţă, constituie un argument pentru acceptarea soluţiilor propuse de acesta, soluţii care deşi pot fi intuite şi de debitor nu beneficiază de girul unui profesionist al crizei.
Spre deosebire de concordatul preventiv care presupune ajungerea la un acord cu titularii a cel puţin două treimi dintre creanţele necontestate ale întreprinderii, procedura mandatului ad-hoc nu condiţionează valabilitatea acestuia de realizarea unui număr minim de acorduri cu creditorii.
Astfel, un debitor poate adresa preşedintelui tribunalului o cerere de numire a unui mandatar ad-hoc, persoană care trebuie să aibă calitate de practician în insolvenţă. Manadatrul ad-hoc poate fi o persoană fizică sau juridică.
Scopul cererii de numire a manadatrului ad-hoc este acela de a încerca într-un termen de 90 de zile să ajungă la o înţelegere cu unul sau mai mulţi creditori, creditorii semnificativi, în vederea salvgardării întreprinderii şi acoperirii creanţelor asupra debitorului. Mandatarul ad-hoc va putea propune ştergeri, reeşalonări sau reduceri parţiale de datorii, continuarea sau încetarea unor contracte în curs, reduceri de personal, precum şi orice alte măsuri consideră a fi necesare.
În cazul în care Tribunalul consideră că cererea este întemeiată, dispune prin încheiere numirea mandatarului ad-hoc. Procedura manadatului ad-hoc este confidenţială pentru toate persoanele şi insituţiile care participă la ea.
Procedura manadatului ad-hoc se încheie în cazul în care mandatarul sau debitorul renunţă la mandat, se ajunge la încheierea înţelegerii sau expiră perioada în care mandatarul trebuia să încheie înţelegerea. La cererea debitorului sau a mandatarului ad-hoc, preşedintele tribunalului va constata încetarea mandatului ad-hoc, prin încheiere irevocabilă.
Actul încheiat între debitor şi creditori prin care se ajunge la o înţelegere cu privire la plata debitelor va avea natura juridică a unui contract de tranzacţie. Sancţiunea pentru nerespectarea prevederilor acestei tranzacţii este încetarea contractului şi obligarea părţii aflate în culpă la plata de daune-interese pentru a acoperi prejudiciul suferit de partener.
Deşi la prima vedere această procedură nu pare a aduce nici un avantaj pentru participanţi, prezenţa mandatarului ad-hoc practician în insolvenţă numit de instanţă, constituie un argument pentru acceptarea soluţiilor propuse de acesta, soluţii care deşi pot fi intuite şi de debitor nu beneficiază de girul unui profesionist al crizei.
