duminică, 15 iulie 2012

Cafeaua





Cafeaua este samanta arborelui de cafea, o specie care cuprinde aproape 80 de soiuri, din care patru se cultiva in scopuri industriale. Ca aspect exterior, fructele de cafea se aseamana cu ciresele si contin circa 68% pulpa, 6% tegument si circa 26% bob curat.
Din punct de vedere botanic, fructul arborelui de cafea este o drupa falsa, acoperita de un tegument membranos, care isi schimba culoarea de la verde la rosu-purpuriu, in functie de stadiul de dezvoltare a fructului. Sub acest invelis se gaseste o pulpa carnoasa, in interiorul careia se afla bobul de cafea. El este format din doua parti aplatizate pe o parte si despartite de o adancitura longitudinala. Bobul de cafea este de culoare verde in interior, acoperit de o pelicula subtire si argintie.
Este foarte important sa stiti ca, inainte de prajire, loturile de cafea sunt atent amestecate in anumite proportii (de catre specialisti cu o vasta experienta in acest domeniu), avandu-se in vedere mai multe dintre caracteristicile materiei prime: sortul, varietatea, provenienta, culoarea si chiar calitatea boabelor de cafea. Amestecarea lor dupa aceste criterii trebuie sa duca, in final, la obtinerea unei cafele prajite cu gustul, aroma, parfumul si savoarea dorite. De aceea exista mai multe tipuri la vanzare.
10 lucruri folositoare
Stimulent: Cafeaua contine cofeina, care joaca rol de stimulent. Pentru acest motiv este deseori consumata dimineata si in timpul orelor de serviciu. Studentii care se pregatesc pentru examene si care au obiceiul de a invata noaptea folosesc cafeaua pentru rolul sau stimulent. Multe dintre persoanele care lucreaza in birouri fac “pauze de cafea”.
Analgezic : Tot cofeina din cafea are si rol de analgezic, adica de substanta care diminueaza durerile, mai ales atunci cand este vorba de migrene si de dedicatia folosita pentru durerile de cap. Pentru acest motiv, unii dintre producatorii de aspirina includ o doza mica de cafeina in pilulele produse de ei.
Antidiabetic : Studiile recente vorbesc despre posibilitatea cafelei de a reduce riscul de instalare a diabetului. Totusi, conteaza si felul in care aceste persoane aleg sa-si indulceasca bautura. Cei care consuma cafea in mod regulat si in cantitati mari reduc la jumatate riscul de a face diabet de tip II. Numarul de cesti de cafea baute si posibilitatea de a preveni debutul diabetului sunt considerate a fi intr-o relatie liniara.
Antineoplastic : Cafeaua poate reduce incidenta cirozei in ficat si a fost legata de reducerea riscului de aparitie a carcinomului hepatic (o forma de cancer). Un studiu publicat in 2005 a aratat ca americanii, care nu consuma mari cantitati de fructe si vegetale, au cafeaua ca principala sursa de antioxidanti – fapt care vorbeste despre ajutorul oferit de acest produs impotriva cancerului.
Tratamente de slabire : (cafeaua singura sau in asociere cu alte extracte vegetale). Probabil stiti de la farmacii ca extractul de cafea intra in compozitia unor unguente de ultima generatie care ajuta la slabit. Zatul obtinut dupa bautul cafelei, amestecat cu ulei de masline, poate fi folosit cu succes pentru masarea zonelor cu celulita.
Cardioprotector : Toata lumea vorbeste despre rolul nefast al cafelei asupra inimii , dar  exista si lucruri bune pe care cafeaua le poate face pentru inima. Cafeaua reduce incidenta anumitor boli de inima, reducand excesul de lipide. Studii mondiale inca incearca sa depisteze mecanismul de functionare al substantelor care “ajuta” inima – din cafea.
Memorie : Multi oameni beau cafea pentru abilitatea ei, pe termen scurt, de a te ajuta sa-ti amintesti lucruri. De asemenea, cafeaua are un rol in schimbarile metabolice care se intampla in organism in directia arderii unei proportii mai mari de lipide. Unele dintre aceste efecte benefice sunt deja notabile de la cantitati pornind de la patru cesti de cafea pe zi. Exista, desigur, si studii care incearca sa stabileasca relatia dintre efectele bune asupra memoriei si efectele negative care pot veni prin consumul cafelei. Aspectele pozitive apar mai degraba la cei care nu au dezvoltat dependenta.
Fertilizator in gradina : Unele firme care ofera cafea spre vanzare, dar produc si cafea lichida au o politica de oferire a zatului gradinarilor. Din cauza continutului mare de nitrogen, zatul a fost remarcat a fi un bun fertilizator pentru gradina. Avand tendinta de a fi acide, resturile de cafea sunt folosite si pentru a ridica aciditatea solurilor, acolo unde acest lucru este de dorit. Rosiile, ardeii iuti si alte plante se vor bucura daca vor fi cultivate intr-un sol mai acid.
Cosmetica : Probabil ca ati remarcat prin magazine sau la farmacii ca exista tot felul de produse care ajuta la improspatarea tenului sau la imbunatatirea calitatilor firului de par si care se bazeaza pe extracte de cafea. Parul devine mai stralucitor dupa folosirea unor astfel de produse, iar tenul este tonifiat. Daca doriti sa incercati ceva mai direct, puteti sa va inmoiati parul in cafea calduta si sa lasati sa actioneze timp de 20 de minute, dupa care va clatiti bine. Mainile vor fi mai fine daca le vei face o exfoliere cu zat de cafea.
Socializare : Un aspect deloc de neglijat care vine in legatura cu beneficiile obtinute in urma cafelei este legat de dorinta noastra de socializare. De obicei, multe dintre invitatiile pe care le facem de a iesi cu prietenii sau cunoscutii invoca o cafea . De cateva sute de ani, traditiile culturale si stilul de viata al oamenilor au fost schimbate de consumul cafelei, aceasta implicand si pretextul oferit lor pentru socializare. Asadar, acum, o invitatie la cafea este un prilej de intalnire.